Home / Diverse / Cresterea crapului

Cresterea crapului

Desi exista si specii mai putin pretentioase decat crapul (carasul de exemplu), crapul este de departe una dintre cele mai rentabile, din punct de vedere economic, investitii in piscicultura.

Raportul investitie vs incasari il favorizeaza din start fata de alte specii (pastrav sau sturion) si desi nu este atat de rezistent precum carasul (in sensul ca traieste in ape mai curate decat acesta din urma), nu este nici la fel de pretentios precum pastravul.

Aceste caracteristici fac din crap alegerea ideala, mai ales pentru piscicultorii aflati la inceput de drum. Daca va numarati printre ei sau doar cochetati cu ideea, iata ce ar trebui sa stiti despre cresterea crapului in captivitate.

Pregatirea bazinului sau a helesteului, dupa caz

Orice piscicultor, chiar si cel incepator, trebuie sa inteleaga din start importanta mediului in influentarea conditiilor de viata a pestilor. Astfel ca o pregatire adecvata a spatiului acvatic ce urmeaza a fi populat cu crap, este decisiva pentru reusita intregii afaceri.

Daca vorbim de un helesteu sau un bazin vechi, atunci se impune golirea si curatarea acestuia (decolmatare), desfundarea canalelor drenoare, sau cel putin mobilizarea malului cu o grapa, astfel incat acesta sa se aeriseasca. Este de preferat sa nu existe baltoace inainte de umplerea bazinului cu apa proaspata, daca totusi exista, atunci vom arunca peste ele var nestins pentru dezinfectare.

Daca pornim de la zero, cu un bazin sau helesteu nou, atunci operatiunile de mai sus nu sunt necesare, intre trebuie sa tinem seama de alte aspecte.

Va fi nevoie de o sursa de apa permanenta, precum si de un punct de evacuare a apei, astfel incat sa se poata realiza un circuit al apei, esential in orice crescatorie piscicola.

Bazinele si helesteele trebuie sa aiba o diferenta de nivel intre 0,5 m si 2 m adancime (zonele mai adanci vor feri pestii de inghet pe timp de iarna).

Popularea se face cu puiet achizitionat de la crescatoriile specializate (cu aceasta ocazie vom alege si soiul de crap, unul dintre cele mai recomandate pentru conditiile din Romania fiind Frasinetul).

La un ha de luciu de apa se vor aduce aprox. 1500 bucati de puiet de crap.  In lacuri sau helestee naturale, precum si in crescatoriile amenajate pe cursul unor rauri, specia da un randament bun daca este crescuta impreuna cu alte specii simbiotice, cum ar fi sangerul sau stiuca (acest peste rapitor va manca puietul speciilor concurente pentru crap).

Deci in afara de cei 1500 puieti de crap la hecatar, mai puteti adauga in jur de 600 exemplare puiet de sanger si cateva sute de exemplare de pui de stiuca.

Furajarea

Helesteele ar trebui sa asigure hrana naturala, din procele chimice si biologice desfasurate in mal si in masa apei, aproximativ 10% din cantitatea necesara, restul trebuind sa fie adusa de crescator. In cazul bazinelor, 100% din hrana va fi formata din furaje (diverse tipuri de granule extrudate achizitionate din comert).

Pestii vor fi hraniti de doua ori pe zi, in zilele cand temperaturile sunt peste 12 grade Celsius, in sezonul rece hranitul nu mai este necesar deoarece crapul hiberneaza, consumand din rezervele de grasime acumulate pe timpul verii.

Principala metoda de administrare a furajelor este distributia manuala, insa in crescatoriile industriale, intensive, se foloseste si distribuirea automata, prin mecanisme electromecanice.

Se va administra o cantitate zilnica de furaj in greutate de aproximativ 4% din masa totala a pestelui din bazinul respectiv. In linii mari si statistic vorbind, pentru a obtine un kg de crap va trebui sa folosim 3 kg de hrana.

Iernarea

Crapul hiberneaza in mod natural la adancimi mai mari de 1,5 m, deci conditia esentiala este ca bazinele sau helesteele sa aiba portiuni cu o asemenea adancime, asa cum am precizat anterior.

Pe perioada hibernarii hranirea pestilor inceteaza, singura grija a piscicultorului fiind aceea de a sapa copci de aerisire in stratul de gheaza (atunci cand este cazul), cate o copca de 1 m patrat, la fiecare 30 de mp de gheata.

Valorificarea productiei

Crapul porneste in primavara de la stadiul de puiet si ajunge in vara numai bun de pescuit (cu navodul, in vederea comercializarii, sau pescuit de rarire, cu undita) in vara.

Nu se recomanda tinerea acelorasi pesti mai mult de un an, deoarece imbatranesc iar calitatea carnii scade direct proportional cu varsta crapilor. Putem totusi sa ii trecem printr-o iarna daca dorim sa iesim in primavara cu peste proaspat pe piata.

Mortalitatea la puiet, in crescatorii, este de aprox. 10% (boli, diversi pradatori naturali etc.).

Un calcul statistic arata ca la un ha de luciu de apa se poate obtine o productie de pana la 5 000 de kg de peste. Scazand cheltuielile cu furajele, lucrarile de intretinere si eventual cu personalul, un ha de luciu de apa, populat cu crap, poate aduce un profit anual cuprins intre 5 000 si 8 000 lei.

Afacerile cu melci, profitabile si nu prea
Importanta azotului in dezvoltarea plantelor

About Cristina P

Check Also

TOMATE-simptome de carente si excese pe tulpina

• CARENTA DE AZOT: – tulpini scurte si subtiri EXCES DE AZOT: – ingrosarea tulpinii, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te gratuit