Home / Stiri / Fermierii cu numar mic de bovine, primesc un nou sprijin de la MADR

Fermierii cu numar mic de bovine, primesc un nou sprijin de la MADR

Conform declaratiilor Ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, fermierii care au mai putin de de zece bovine, vor primi un ajutor de minimis. Acesta este un ajutor de incurajare din partea statului pentru marirea productiei.  Ministrul Daniel Constantin a declarat ca banii ar putea fi acordati din acest an: „Avem nevoie de ferme de familie pe care le vom dezvolta prin fonduri europene, dar si prin masurile pe care le vom introduce incepand cu anul 2015. Am insistat pe sprijinirea sectorului de lapte si implicit sprijinirea producatorilor pentru ca este nevoie de investiții in acest sector de activitatea. In acest an introducem doua forme de sprijin pentru sectorul de lapte: sprijinul cuplat pentru crescatorii de vaci de lapte care au un efectiv cuprins intre 10 si 250 de capete si care vor primi un sprijin suplimentar de 250 de euro pe cap de animal si un ajutor de minimis pentru fermierii care detin mai putin de 10 capete de bovine”.
Conform afirmatiilor Ministrului, prioritari vor fi fermierii din zonele muntoase, unde colectarea laptelui se face cu greutate si cu costuri foarte ridicate: “Vom incerca anul acesta, sa venim cu un ajutor de minimis, in mod special pentru cei din zonele montane, unde colectarea se face destul de dificil si cu costuri foarte mari. Vrem sa-i ajutam pe crescatori sa-si cumpere animale astfel incat sa intre si acesti fermieri in categoria celor care dețin intre 10 si 250 de capete, deci sa poata beneficia de sprijinul cuplat.”

Ministrul Agriculturii: nu vor creste preturile in aceasta perioada
Crescatorii de animale nemultumiti de modul de acordare a subventiilor pentru pasuni

About Natalia p

Check Also

PROGRAMUL OPERATIONAL PENTRU PESCUIT SI AFACERI MARITIME (2014-2020). Masura II.2: Investitii productive in acvacultura

Masura II. 2 a Programului Operational Pentru Pescuit si Afaceri Maritime (POPPAM) 2014-2020 are ca …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te gratuit