Oierii de la Dealu Negru model de competivitate

Una dintre cele mai performante si mai competitive asociatii de crescatori de oi din Romania este “Asociatia Judeteana a crescatorilor Montani de ovine – Dealu Negru”. Membrii asociatei au dovedit ca prin munca constanta, rabdare, perseverenta pot fi competitivi dar si foarte productivi. De asemenea oierii au contribuit la promovarea judetului Bistrita Nasaud, prin participarea la numeroase targuri de profil.

Prefectul judetului Bistrita-Nasaud, este de parere ca membrii asociatiei Dealu Negru, sunt oameni gospodari care lucreaza in echipa, sunt uniti si astfel au reusit sa depaseasca orice obstacol sau blocaj atat de natura organizatorica cat si birocratica. Acestia s-au constituit intr-o asociatie competitiva nu doar la nivel regional ci si la nivel de tara. Domnul prefect a declarat : Ambitia acestor oameni de a construi si de a evolua constituie cu certitudine un model. Respectul fata de natura si traditie, manifestat simultan cu incercarea de a exploata cat mai eficient oportunitatile prezentului, contribuie in mod cert la cresterea nivelului de trai in zona montana. Incurajez demersurile initiate de aceasta asociatie si recomand intensificarea lor pe parcursul anului 2015”

Despre activitatea membrilor asociatiei judetene a crescatorilor Montani de ovine – Dealu Negru, prefectul Ioan Tintean, ne-a informat ca au primit laude la numeroasele targuri de profil la care au participat in anii anteriori. In cadrul targului desfasurat la Hateg in toamna anului 2014, asociatia Dealu Negru a fost felicitata de Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, pentru activitatea desfasurata si devotamentul aratat.

Totodata prefectul judetului Bistrita ne-a informat ca in sedintele urmatorare se va intalni cu reprezentantii crescatorilor de oi din judet in vederea consultarii pentru a imbunatatii activitatea acestora.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *